FOTO Gabriela Cristea, primul Crăciun cu ambele fetițe! Poze adorabile de sărbători

In familia Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda se simte deja magia sărbătorilor, atmosfera de Crăciun fiind anunțată de toate decorațiunile cu care cuplul și-a împodobit casa.

Sărbătorile de anul acesta vor fi cu atât mai speciale pentru prezentatoarea TV, având în vedere că este primul Crăciun din viața micuței Iris, a doua fetiță a celor doi soți, care a venit pe lume în luna martie a acestui an.

Familia s-a pregătit pentru sărbătorile de iarnă cu ținute festive, asortate, de culoare roșie și, bineînțeles, nelipsitele căciulițe de Moș Crăciun și fundițele. Pentru Victoria, magia sărbătorilor stă în petrecerea timpului alături de noua ei surioară și de familie, dar micuța știe deja că o așteaptă și cadouri. Acum va trebui însă să le împartă și cu Iris, care momentan nu a aflat încă de bucuria ce urmează să o aștepte sub brad în câteva zile.

Familia și-a asortat hăinuțele și s-a strâns în jurul bradului
Foto: Instagram

Gabriela Cristea și Tavi Clonda, primul Crăciun în 4

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au publicat câteva imagini adorabile pe rețelele de socializare, în spiritul sărbătorilor, alături de cele două fetițe ale lor, iar pozele par desprinse din filmele cu specific de Crăciun. Familia a împodobit fericită bradul, iar Iris și Victoria au purtat rochițe asortate, roșii cu volănașe albe.

Victoria, anul trecut de Crăciun
Foto: Instagram

„Dragilor, vă lăsam aici o bucățică din spiritul nostru de sărbători”, a scris Gabriela Cristea în mediul virtual. „Sărbătorile vin..abia aștept primul Crăciun în 4”, a fost și mesajul lui Tavi Clonda.

Foto: Instagram

Ce emisiune nouă prezintă Gabriela Cristea

Gabriela Cristea, gazda mai multor emisiuni matrimoniale în ultimii ani, prezintă un nou format la Antena Stars, la revenirea din concediul de maternitate. Emisiunea se numește „Like a Star”. Este vorba de un nou format în care șase fete și șase băieți vor locui împreună, într-o casă.

Astfel, zilnic, în casa “Like a star”, cei 12 concurenţi vor trebui să pregăteascã un moment video care să îi pună cât mai bine în valoare, prin orice mijloace artistice, creative şi originale, în faţa camerei de filmat, şi prin intermediul căruia să îşi atingă scopul: să atragă simpatia publicului şi, implicit, un număr cât mai mare de urmãritori pe conturile personale de Instagram.

La sfârşitul fiecărei sãptãmâni, în cadrul ediţiei de gală, se va nominaliza un star al săptămânii, bazat pe votul celor din casă. Concurentul primeşte o stea şi dreptul de a stabili regulile în casă timp de o săptămână. La fiecare eliminare sau abandon, un nou concurent va avea ocazia să intre în casă, astfel că în toatã perioada difuzării castingul rămâne deschis.

„Mă bucur tare mult că mă întorc în televiziune şi, mai ales, mă bucur că o fac într-un proiect în care cred mult. Cred că suntem cu toţii de acord că platformele social media au devenit parte din viaţa noastră. Trebuie să recunosc că viaţa ni s-a schimbat foarte mult de când am devenit părinţi pentru a doua oară, însă mă simt pregătitã 100% să revin pe piaţa media. Am toată susţinerea soţului meu, ceea ce este cel mai important pentru mine în acest moment”, spunea Gabriela Cristea atunci când a fost făcut anunțul.

 

Sursa www.click.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *